fiecare dintre noi avem limite, un lac, o mare, un cosmos
ce nu poate fi traversat. și mai ești și rănit și nimeni să te ia în brațe
și mă bazam pe cineva. uite că am în față o mare iubire
și nici măcar o barcă.

să te ia dracu, mare iubire, care n-ai tu nici barcă nici măcar un cuțit filipinez
să mă faci să cred că iubirea nu există.
știe omul distanțele, dar nu știe timpul, și cu ocazia asta leibniz
dă greș. să nu o spun românește. așa că nu mă dezamăgi.

dacă treceam prin tine ca o pictură de kandiski printr-o pictură de rubens
dacă michelangelo făcea un copil cu un balet
poate totul era normal între noi.

activez modul superficial. te iubesc așa cum kant și-a iubit ideile,
sunt gata să sfîrșesc în brațele lui dumnezeu în loc de sfîrcul tău.
exit modul superficial. sunt geografia universului adunată într-un pahar
în care te întinzi în toată desfătarea și eu îl beau și mor.

că tu ești orava mea ultimă, a lui socrate.
nu te mai vreau și te vreau, cum micile gîze au inventat zborul, cum peștii au ajuns pe uscat
cum peștii au ajuns pînă la urmă oameni și oamenii au inventat iar zborul
cum iubirea a fost iar noi am mai inventat-o o dată

cum am stat în brațele tale și mă poți învia doar cu o lacrimă din ochii tăi deșertici.
cum pe pielea mea sunt exact atîtea lovituri de bici cîte zile sunt
din ziua în care m-am îndrăgostit de tine.